Deși noua sa generație de camioane a fost lansată anul trecut, producătorul german MAN a anunțat deja introducerea a noi tehnologii îmbarcate pentru toate seriile, ceea ce face ca TGX, TGS, TGM și TGL să fie și mai sigure și mai ușor de utilizat, și chiar mai eficiente și mai digitale. Sistemul de supraveghere electronic MAN OptiView, care înlocuiește oglinzile, asistentul virutal al șoferului MAN CruiseAssist aduc și ele economii suplimentare de combustibil de până la 3,7 la sută. Actualizările over-the-air, permanent recepționate de către sistemul informatic al camionului prin intermediul sistemului electronic MAN Now precum și noile servicii digitale sunt doar câteva dintre inovațiile care vor fi implementate între a doua jumătate a anului 2021 și începutul anului 2022, acestea oferind șoferilor și companiilor de transport o reducere a costurilor de exploatare pentru perioade lungi de timp în operațiunile lor de zi cu zi.
„Știm că afacerile clienților noștri nu stau niciodată pe loc, așa că la MAN nu încetăm niciodată să lucrăm la îmbunătățirea produselor noastre. Din acest motiv, am reușit ca noua noastră generație de camioane să fie mai eficientă, mai sigură și mai inovatoare, și acum ne concentrăm și mai mult pe simplificarea operațiunilor de zi cu zi ale clienților și șoferilor noștri, devenind astfel un partener de încredere și competent partener ”, afirmă Göran Nyberg, membru al Comitetului executiv pentru vânzări și soluții personalizate la MAN Truck & Bus.
Inovația la ea acasă
În ceea ce privește noile echipamente și servicii digitale, principalul aspect vizual la noile modele MAN este absența oglinzilor exterioare tradiționale. Noul sistem, oferit opțional, de înlocuire a oglinzilor, care poate fi comandat începând cu această lună, funcționează exclusiv cu camere de luat vederi, inclusiv pentru aria de vizibilitate din partea din față și pe părțile laterale ale vehiculului. Acestea arată ceea ce se întâmplă în jurul camionului pe două afișaje mari de înaltă rezoluție de pe stâlpii A și, de asemenea, pe ecranul central al sistemului media. Șoferul poate alege între mai multe opțiuni de vizualizare, fiecare eliminând în mod consecvent punctele oarbe, îmbunătățind vizibilitatea și, mai presus de toate, îmbunătățind semnificativ siguranța pentru ceilalți participanți la trafic. Funcția de asistență pentru întoarcerea camionului este, de asemenea integrată în acest sistem de vizualizare din cabina șoferului.
Noul asistent pentru evitarea coliziunilor cu alte vehicule în timpul mersului oferă o siguranță mai mare la schimbarea benzii de deplasare. Comparativ cu sistemului anterior de avertizare privind schimbarea benzii, asistentul virtual aduce acum în plus un control al volanului, putând interveni automat prin rotirea acestuia în sens opus dacă o coliziune este iminentă. Noua funcție MAN CruiseAssist reprezintă, la rândul ei, un mod de asistență electronică la conducere. Poate fi folosită pentru modificarea direcției de deplasare, pentru a frâna sau accelera, și se regăsește pe camioanele din seria TGX și TGS, fiind la fel de eficientă în trafic, pe autostradă sau în cazul blocajelor. Chiar dacă șoferul trebuie să țină mereu mâinile pe volan, sistemul preia o mare parte din sarcinile șoferului legate de actul de conducere al acestuia și oferă un grad de siguranță mai mare. Ambele sisteme sunt deja disponibile pentru camioanele MAN din gamele TGX și TGS. Asistentul pentru evitarea coliziunilor, precum și suportul electronic dedicat schimbării benzilor de mers sau funcțiile de asistență la viraj, care sunt deja disponibile pentru TGX și TGS, pot fi comandate pentru TGM din această lună.
Funcția de avertizare MAN Individual destinată efectuării întoarcerilor în siguranță pote fi implementată inclusiv pe modele de camioane mai vechi.
Eficiență pentru perioade lungi de timp
Când vine vorba de eficiență, noua generație de camioane MAN oferă o economie de combustibil de până la 8,2 la sută, iar cu noile funcții incluse, această valoare poate fi depășită ușor. Astfel, funcție de reglare dinamică a cuplului, precum și cea de reducere a turației la ralanti oferă suplimentar o reducere a consumului de combustibil. Atunci când aceste sisteme electronice funcționează în coordonare cu cutia de viteze MAN TipMatic 12, utilizată în mod implicit pentru autotractoarele standard cu semiremorcă, și dacă ținem cont de aerodinamica îmbunătățită a noii generații de camioane, care are valori și mai bune prin îndepărtarea oglinzilor exterioare, dar și de utilizarea noilor parasolare exterioare pentru cabinele GM și GX, economiile suplimentaree de combustibil pot atinge 3,7 la sută, în cazul transporturilor pe distanțe lungi, cu utilizarea motorizării D26.
Viitorul… digital
Proprietarii de flote de camioane MAN sunt mulțumiți de noile sisteme de lucru și control digitale, precum și de gama extinsă de actualizări ale funcțiilor over-the-air, dar și de noile caracteristici ale aplicației gratuite MAN Driver, care contribuie, de asemenea, la creșterea eficienței în utilizare.În plus, sistemul MAN Perform, destinat analizei performanțelor profesionale ale șoferului dar și ale vehiculului, este, de asemenea, în curs de actualizare, procesul încheindu-se la începutul anului 2022 MAN Perform oferă noi caracteristici, cum ar fi rapoarte de activitate la nivelul de parc auto dar și al conducătorilor auto, precum și capacitatea de a integra date suplimentare despre performanța camioanelor.
Dar oferta digitală nu se oprește aici, noua gamă de camioane MAN incluzând un nou sistem electronic MAN Driver, care vine cu noi funcții, care se adaugă celor existente deja, cum ar fi suportul pentru controlul plecării și rapoartele de avarii, căutări în cadrul bazei de date de servicii sau instrucțiunile de operare rapide.
Siguranța fără oglinzi retrovizoare: noile funcții de asistență pentru camioanele MAN
Camioanele MAN sunt pregătite acum pentru a oferi șoferilor un nivel și mai mare de siguranță în timpul mersului. Un sistem integrat de camere, disponibil la comandă începând cu luna octombrie, poate înlocui complet oglinzile exterioare, iar noua funcție opțională MAN CruiseAssist poate fi utilizată pentru a menține direcția, a frâna și accelera modelele MAN TGX și TGS, astfel acestea deplasându-se totdeauna în siguranță atât în trafic normal cât și pe autostradă. Mai mult, noul Asistent de evitare a coliziunilor elimină orice pericol ce poate apărea la schimbarea benzilor, iar funcțiile integrate Lane Change și Turn Assist pot fi comandate și pentru MAN TGM începând cu luna octombrie. Mai mult, sistemele de camere suplimentare controlate de sistemul MAN Individual îmbunătățesc și mai mult siguranța în timpul deplasării.
La puțin mai puțin de un an de la lansarea cu succes a noii generații de camioane, MAN a inclus în acestea noi sisteme de asistență suplimentară în timpul deplasării, care pot fi regăsite pe modelele TGX, TGS, TGM și TGL. Din punct de vedere vizual, cel mai evident sistem de asistență, disponibil la comandă începând cu luna octombrie, este noul sistem video care înlocuiește nu numai oglinzile retrovizoare exterioare și oferă vizibilitate perfectă laterală stânga – dreapta, ci și cele anticoliziune din fața camionului. În plus față de câmpurile vizuale impuse de lege, sistemul integrat oferă moduri de control ale drumului care sunt special adaptate pentru diferite situații de conducere, cum ar fi virarea, manevrarea pentru descărcare și conducerea pe autostradă.