În iulie 2021, turnurile de est și de vest ale podului Lingdingyang din China au fost în sfârșit finalizate, acest lucru fiind posibilt datorită uriașelor macarale turn MD 3600 de la Potain, cele mai mari construite vreodată de companie. Odată finalizat, podul Lingdingyang va fi cel mai înalt și cel mai lung pod suspendat cu tabliere din oțel din lume.
Întinzându-se peste fluviu Lingdingyang din China, podul cu tabliere din oțel se ridică la 90 m deasupra apei, devenind cel mai înalt pod suspendat din lume, cu o deschidere principală de 1.666 m.
Două turnuri înalte de 270 m servesc drept stâlpi de contrafort ai acestuia, structura lor de beton armat necesitând turnarea a 50.000 mc de beton și 7.400 t bare de oțel, echivalentul materialului necesar pentru construirea Turnului Eiffel. Aceste turnuri vor susține toroanele de cablu pe care va fi montat podul. Pe lângă gestionarea volumului mare de materiale necesare, podul trebuie să reziste și la taifunurile frecvente ce apar în această zonă, precum și la temperaturile ridicate, la care se adaugă umiditatea ridicată și coroziunea datorată sării de mare.
Utilizate de către compania China Communications Second Navigation Bureau, cele două macarale Potain MD 3600 montate aici au avut un rol cheie în instalarea turnurilor de est și de vest. Cu o înălțime de 282 m și un cuplu maxim de ridicare de 3.600 mt, acestea sunt cele mai mari macarale turn produse de către Grove, fiind perfect adaptate cerințelor acestui proiect de mare anvergură.
Pentru realizarea turnurilor, armătura din oțel pentru stâlpii de beton a fost pregătită în afara șantierului și apoi transportată, fiind pusă în operă cu ajutorul macaralelelor MD 3600. Datorită greutății armăturii de oțel și a înălțimii la care trebuia să fie ridicat, Potain MD 3600 a reprezentat pentru constructor cea mai bună opțiune, utilizarea acestor macarale reducând semnificativ timpul de construcție. Stabilitatea excelentă a lui MD 3600 a reprezentat un mare avantaj, deoarece lucrările au continuat fără probleme chiar și în condițiile meteorologice cele mai vitrege.
Podul Lingdingyang servește ca pod principal al podului și tunelului Shenzhen-Zhongshan. Programat să fie finalizat în 2024, podul și tunelul cu o lungime totală de 24 km vor transporta locuitorii din Shenzhen și Zhongshan direct peste fluviu în doar 20 de minute.