Informaţii la ziNewsOnlineServicii si consumabile

Ofertă completă de anvelope pentru orice utilaj

SC IMPAR SRL este distribuitorul exclusiv al anvelopelor BKT pe piața din România. Pe lângă portofoliul impresionant de anvelope industriale BKT, firma de distribuție națională cu sediul în Odorheiu Secuiesc mai are în ofertă anvelope de camion și de turisme, camere de aer, jante, lubrifianți, acumulatori și accesorii. Datorită serviciului său de logistică internă, produsele comandate sunt rapid livrate în orice colț al țării. Portofoliul complet de produse comercializate se poate vizualiza pe magazinul online al companiei: www.impar.ro.

Producătorul BKT este lider de piață privind gama de produse în segmentul anvelopelor agroindustriale, având peste 2.700 de tipuri de produse. Fiind o companie dinamică în dezvoltare, această listă se extinde în fiecare an cu încă 150 de produse noi . Această ofertă vastă permite societății IMPAR să ofere toate tipodimensiunile necesare pieței din România: anvelope pentru diferite tipuri de utilaje de construcții, cum ar fi cele pentru buldoexcavatoare, gradere, încărcătoare compacte, utilaje pentru săpat și transportat pământul, auto-macarale, compactoare. De asemenea, oferta sa acoperă inclusiv gama de anvelope gigant pentru utilaje de minerit, dumpere, încărcătoare frontale, sau anvelope speciale folosite în mine subterane, anvelope pentru manipularea mărfii începând de la stivuitoare mici cu anvelope pneumatice sau pline până la utilajele mari folosite pentru manipularea containerelor.

Barabás Ignác director executiv al companiei IMPAR SRL, este permanent în mișcare, societatea reușind o creștere impresionantă a vânzărilor pe piața de profil, datorită gamei largi de anvelope și accesorii auto existente în oferta proprie. Acest lucru i-a permis, chiar în anii în care s-a simțit un regres aș pieței naționale de profil, să-și majoreze cota de piață, prin atragerea a noi și noi firme printre clienții săi fideli.

Utilaje&Construcții: Fiind unul dintre cei mai mari distribuitori de anvelope si consumabile din Romania, se poate spune că indirect simțiți ăi pulsul pieței prin cifra de vânzări. Așadar, comparativ cu 2016, cum a fost anul 2017, strict analizând piața de anvelope pentru utilaje industriale?

Barabás Ignác: Fiind în relație strânsă cu evoluția pieței de construcții și de dezvoltarea infrastructurii din țară, piața anvelopelor industriale este cea mai incertă din punct de vedere economic dintre toate segmentele existente, în acest context observându-se o stagnare a pieței încă din anul 2015. Pe lângă aceste date în anul 2017, noi am reușit să câștigăm cote noi de piață înregistrând o creștere de 9% față de anul 2016.

Utilaje&Construcții: Ce noutăți aduceți pentru segmentul de anvelope BKT in anul 2018?

Barabás Ignác: În prima jumătate a anului oferta BKT se va extinde cu noi dimensiuni și profile, precum gama EARTHMAX, anvelope radiale de 25 de inch folosite de dumpere și încărcătoare frontale, gama LIFTMAX, anvelope radiale pentru stivuitoare și gama PORTMAX, anvelope radiale folosite de utilaje de manipularea containerelor.

Utilaje&Construcții: Aveți planuri noi pentru anul 2018, de promovare a noi produse?

Barabás Ignác: Pentru anul 2018 pregătim o surpriză pentru operatorii utilajelor compacte și de stivuitoare, nu putem dezvălui mai multe detalii deocamdată, dar vom reveni în cadrul revistei Utilaje și Construcții în viitorul apropiat.

Utilaje&Construcții: Ce servicii adăugate oferiți, pe lângă cele bine cunoscute, de vânzare?

Barabás Ignác: În anul 2017 am introdus pe piața din România un serviciu denumit SPOTECH (Satellite Performance Optimization Technology) pentru a optimiza performanța anvelopelor EARTHMAX, anvelope radiale de 25 de inch folosite de dumpere și încărcătoare frontale în mine și cariere. Pe baza unei măsurători efectuate împreună cu inginerii BKT, folosind tehnologia GPS, accelerometre și camere video montate pe utilaj putem întocmi un raport cuprinzător atât despre utilaj-șofer-anvelope cât și despre elemente al infrastructurii interne a carierei în cu scopul de a descoperi și elimina eventualele probleme în exploatare și de a extinde durata de viață a anvelopelor, reducând semnificativ costurile aferente. În anul 2018 dorim să extindem acest program în sensul de a ajunge la câți mai multe clienți.

Utilaje&Construcții: Pentru multe firme din construcții sau transporturi anul 2018 este privit cu reticență, ca unul incert din punct de vedere economic. Puteți să ne oferiți un pronostic sau câteva opinii despre dezvoltarea industriei, la nivelul României, in anul 2018?

Barabás Ignác: Așa cum o simt toți jucătorii de pe această piață, ținând cont de caracterul său incert economic, nici noi nu putem avea o prognoză clară și obiectivă, în ceea ce privește planurile de afaceri însă, am planificat cu o creștere mai accentuată față de anul trecut bazându-ne pe faptul ca din ce în ce mai mulți vor aprecia valoarea cost/performanță a anvelopelor BKT, așa cum se întâmplă pe nivel global în ultimi ani.

 

Articole similare

1 din 932