Constructii civileInformaţii la ziInfrastructuraInvestitiiNewsOnlineslide

Pasajul de la Domnești va fi finalizat în 2018

Asocierea SC Straco Grup SRL-SC Comnord SA-SC Specialist Consulting SRL este câștigătoarea licitației organizată de CNADNR pentru atribuirea contractului de proiectare şi execuţie a Pasajului Suprateran pe DJ602 Centura Bucureşti – Domneşti, care trebuie finalizat în prima jumătate a anului 2018.

Valoarea ofertei câştigătoare este de 91.552.381,90 lei, aproximativ 20,8 milioane de euro, care include şi procentul de diverse şi neprevăzute de 10% reprezentând valoarea de 8.123.476,10 lei. Durata contractului este de 51 de luni din care 3 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de construcţie şi 24 luni perioada de notificare a defectelor.

Realizarea obiectivului va facilita accesul agenţilor economici şi a populaţiei din cartierele rezidenţiale din zonă, va fluidiza traficul pe Centura rutieră a Municipiului Bucureşti care preia volumul mare de trafic preponderent greu ce o tranzitează şi traficul general de dezvoltarea periurbana a capitalei degrevându-se astfel străzile din interiorul municipiului.

Prin realizarea unui pasaj denivelat la intersecţia dintre DJ 602, respectiv strada Prelungirea Ghencea şi Centura rutieră a municipiului Bucureşti, respectiv linia CF se va mări capacitatea de trafic şi siguranța circulaţiei. Pasajul va avea o lungime de 257,49 m.

Procedura pentru atribuirea contractului de achiziţie publică a fost inițiată de CNANDR pe 18 martie 2015 și se află în acest moment în perioada de depunere a unor posibile contestaţii.

Similare

1 din 949