Informaţii la ziNewsOnlineslideUtilitati publice

Performanțe remarcabile de la prima utilizare a CC 3700

În sudul Germaniei, firma Taufkirchen (Vils), Ottl Abbruch & Rückbau GmbH s-a ocupat cu demolarea selectivă a unui grup de clădiri vechi. Amplasarea acestora în mijlocul unei zone rezidențiale necesita în primul rând ca șantierul să se desfășoare cu un nivel de zgomot redus și vibrații cât mai mici. Bineînțeles, firma specializată în demolări a fost mulțumită de faptul că poate găsi soluția potrivită de la Epiroc, astfel fiind sigură că face față fără probleme unei astfel de provocări.

Și astfel, noua foarfecă combinată CC 3700 a completat atașamentele Epiroc deja utilizate pentru acest șantier, și a impresionat imediat prin performanțele sale.

Rezultatele vorbesc de la sine

Practic, un corp de clădiri ale unei școli construite în anii ’70 trebuiau demolate pentru a face loc unei clădiri noi, totul fiind localizat în municipiul Taufkirchen din sudul Germaniei. Din acest motiv, a fost căutat un specialist în astfel de demolări, compania Ottl Abbruch & Rückbau GmbH din Alling, districtul Fürstenfeldbruck pentru demolarea selectivă dar și alte lucrări conexe complexe ce trebuiau realizate pe acest șantier situat în mijlocul unei zone rezidențiale.

Având o experiență bogată în domeniu, angajați cu o înaltă calificare, precum și cu o flotă de utilaje bine pusă la punct, Ottl este considerată una dintre cele mai importante companii specializate în demolări din zona Munchenului. Dar, compania are nevoie de un partener de încredere, performant, care să furnizeze accesoriile necesare de înaltă calitate și performanță pentru excavatoare sale.

„Am găsit partenerul perfect prin producătorul Epiroc”, confirmă Herbert Schiefer, Director tehnic la Ottl. Ambele companii se cunosc și se apreciază de ani de zile, așadar această nouă cooperare pentru proiectul rezidențial a fost, prin urmare, o continuare logică a activității lor comune.

CC 3700 face ca lucrările să se desfășoare mai rapid pe un șantier amplu

Pe o perioadă de nouă luni, peste 27.000 mc de spații construite au trebuit demolate și apoi refăcute în zona Taufkirchen. Deși clădirile școlilor, gimnaziile și sălile de ședințe aveau, în general, același design, ele difereau în ceea ce privește înălțimea și tipul de construcție a acoperișului, printre altele, ceea ce înseamnă că era necesar un echipament specializat adecvat.

Clădirea principală consta dintr-o construcție bazată pe o structură din beton armat cu umplutură de zidărie. Datorită înălțimii sale de aproximativ 18 m și calitatea înaltă a betonului, a trebuit găsită o potrivire optimă între mașina de bază, un excavator, și echipamentul de demolare. În acest caz, factorii de decizie din cadrul firmei de construcții au optat pentru un excavator cu braț lung Hitachi ZX 800, care să lucreze cu foarfeca de demolare CC 3700 Epiroc, aceasta fiind utilizată pentru prima dată de către firma Ottl.

După închiderea șantierului, directorul tehnic Herbert Schiefer sa declarat impresionat: “Am luat decizia corectă. Betonul nu a avut nicio șansă împotriva foarfecii de demolare CC 3700”.

Fosta școală, pe de altă parte, avea un acoperiș plat special, o caracteristică ce a trebuit luată în considerare în timpul lucrărilor de dezmembrare a acestuia. Din acest motiv, a mai fost necesar un echipament suplimentar, pentru lucrările de demolare, fiind utilizate cu succes un excavator pe șenile Hitachi ZX 300 cu foarfeca combinată CC 2500 Epiroc și un CAT 336 cu o foarfecă CC 3300. Și datorită calității lor impresionante, cupele multifuncționale și ciocanele hidraulice Epiroc au fost folosite intensiv pe întreg șantierul.

Calitate impresionantă, servicii excelente

Produsele Epiroc fac parte integrantă din industria construcțiilor la nivel mondial. Acest lucru a fost încă o dată demonstrat într-o manieră impresionantă în timpul lucrărilor de demolare din Taufkirchen. Chiar și atunci când au lucrat în mijlocul unei zone rezidențiale, accesoriile de înaltă calitate au asigurat menținerea unui nivel relativ scăzut de zgomot și vibrații, protejând astfel rezidenții.

Foarfeca hidraulică de demolare CC 3700, împreună cu celelalte echipamente specializate din portofoliu, impresionează prin designul lor modular, întreținerea ușoară, înlocuirea rapidă a fălcilor utilizate pentru tăierea oțelului sau pulverizare betonului, remarcându-se printr-o combinație remarcabilă de forță mare de rupere, cicluri scurte de lucru și fiabilitate ridicată. Dispozitivele pot fi rotite la 360 de grade pentru a lucra cât mai exact, un echipament special fiind prevăzut pentru protejarea cilindrului hidraulic în timpul lucrului.

Articole similare

1 din 943