Informaţii la ziMasini de ridicatNewsOnlineSubtraversari, Foraje, SapaturiUtilaje terasiere

Piața construcțiilor – dezvoltare întârziată. Interviu cu Dl. Petre Babiceanu – director general Terra România

Continuăm seria interviurilor realizate împreună cu cei mai avizați specialiști din domeniul distribuției utilajelor pentru construcții. România reprezintă în continuare o piață a construcțiilor fără predictibilitate, fiecare an având propria poveste, existența sau lipsa fondurilor europene dând tonul. Cu o piață care a crescut ușor în 2017, comparativ cu 2016, în special datorită creșterii investițiilor companiilor de stat, și care se menține în jurul a 1.000 de unități vândute, sectorul utilajelor de construcții așteaptă încă fondurile europene, care există, dar din diferite motive încă nu sunt operaționale.

Domnul Petre Babiceanu, director general Terra România, una dintre cele mai importante firme de distribuție a utilajelor pentru construcții din țara noastră vede o posibilă creștere a cererii pieței interne, chiar și fără fondurile europene. De asemenea, chiar dacă utilajele compacte domină cererea, în lipsa unor proiecte noi de infrastructură, și aici încep să apară schimbări. Astfel, telehandlerele sunt din ce în ce mai solicitate, preluând cote de piață în fața buldoexcavatoarelor, cererea estimată fiind de 20% – 40%.

„Din ce informații deținem, piața a crescut față de anul 2016 cu un procent cuprins intre 10 si 15%, depășind cota de 1.000 de unități. Creșterea a fost determinată de câteva achiziții publice importante care au însumat volume mai mari, practic depășind procentele de mai sus. Dacă excludem această piață specială a marilor achiziții, piața reală a stagnat sau chiar a scăzut ușor” – Petre Babiceanu, director general Terra România.

Utilaje&Construcții: Anul trecut, tot în cadrul unui interviu făcut la început de an, apreciați că adevărata piață a construcțiilor din România este cea din care excludem fondurile europene. Anul 2017 se pare că  a fost din acest punct de vedere chiar mai sărac decât 2016. Care este explicația: nu mai sunt fonduri alocate României, sau nu are cine să le gestioneze la nivel național?

Petre Babiceanu: Fondurile europene au început să apară, dar cu întârziere, preponderent în a doua parte a anului 2017, în condițiile în care o mică parte dintre acestea avea ca termen de implementare sfârșitul anului. Într-adevăr, fondurile alocate există și au valori mari, după cum am aflat din presă sau de la autorități, însă problemele legate de acreditarea și validarea procedurilor de lucru au dus la o amânare cu doi ani a demarării programelor din actuala perioada de implementare.

Utilaje&Construcții: Mai puține utilaje noi pe piață în mod logic duc la ideea că cele achiziționate anii trecuți au fost utilizate mai intens. Astfel, se poate spune că TERRA România, ca unul dintre importatorii importanți de utilaje din România, a alocat resurse umane și materiale mai mari, pentru ca utilizatorii să poată lucra eficient cu mașini care au un număr mai mare de ore de funcționare?

Petre Babiceanu: Din păcate, realitatea este cu totul alta, deoarece în lipsa marilor proiecte de infrastructură, gradul de utilizare al mașinilor și echipamentelor din parcul existent nu a crescut. Mai mult, datorită reducerii activității au scăzut și veniturile firmelor, astfel că acestea au redus și bugetele de mentenanță și reparații.

În aceste condiții, deși focusul nostru este vânzarea de utilaje noi, din dorința de a satisface nevoile clienților noștri, avem o ofertă foarte bună de utilaje second-hand, recondiționate de către specialiștii noștri și aduse la parametri normali de funcționare. În același timp, TERRA România eficientizează constant pachetele de întreținere. În acest sens, avem o ofertă diversificată de piese și consumabile originale, dar și produse after-market la prețuri foarte bune.

Utilaje&Construcții: Anul trecut am vorbit despre dezvoltarea serviciilor de service și întreținere la nivel național, precum și despre dezvoltarea a noi servicii îndreptate spre client, precum Parts & Service Sales Representatives (PSSR). Cum a evoluat această activitate în ultimul an?

Petre Babiceanu: Lucrurile merg bine din acest punct de vedere. Am acumulat experiență cu activitatea PSSR și dezvoltăm în continuare echipa comercială post vânzare, astfel încât să avem o acoperire cât mai bună a teritoriului național.

Utilaje&Construcții: Terra România este o firmă dinamică, care oferă constructorilor din România diferite tipuri de echipamente și utilaje, noutăți de cele mai multe ori, care să asigure o productivitate maximă cu eforturi investiționale minime. Anul trecut am văzut la lucru în România dintele scarificator Maxbrio Ripper. De asemenea, am scris și despre echipamentele de dragaj Dragflow, o premieră în România. Cum au fost primite de piața de specialitate de la noi.

Petre Babiceanu: Dintele scarificator Maxbrio Ripper a fost puternic promovat în rândul clienților noștri, aceștia având ocazia să îl vadă la lucru în cadrul carierei de piatră din localitatea Nicolae Bălcescu – Constanța. Avem deja un utilaj care lucrează la un terasament de autostradă și urmează să importăm încă două în luna februarie. Suntem siguri că cererea pentru echipamentele Maxbrio va crește. De asemenea, cu echipamentele de dragaj Dragflow am realizat deja câteva sesiuni demo și sperăm să realizăm primele vânzări la începutul acestui an.

Utilaje&Construcții: Macaralele pe pneuri Palfinger Sany au fost bine primite pe piața din România, unde aveți deja vânzări semnificative. Cum evoluat cererea anul trecut?

Petre Babiceanu: Pot spune că vânzările de macarale Palfinger Sany s-au situat peste așteptările noastre. De fapt, limitarea vânzărilor este dată de capacitatea noastră de montaj. În acest moment, suntem în căutarea unor soluții de suplimentare a capacităților prin mărirea echipei proprii sau prin externalizarea parțială a montajelor.

Utilaje&Construcții:  Preferințele pieței de construcții au rămas asemănătoare și în anul 2017?

Petre Babiceanu: Estimările noastre arată ca buldoexcavatoarele dețin în continuare cea mai importantă « felie » în piața de utilaje pentru construcții, peste 40%. A doua categorie importantă este reprezentată de telehandlere, care sunt în creștere rapidă și reprezintă probabil 20% din totalul pieței de utilaje noi. Terra a reușit o creștere remarcabilă anul acesta pe segmentul excavatoarelor de peste 12 t, cu o cotă estimată de peste 25%, ceea ce înseamnă că fiecare al patrulea excavator vândut în 2017 a fost un JCB.

Utilaje&Construcții: Să vorbim despre viitorul apropiat, adică despre anul 2018. Cum vedeți evoluția pieței de utilaje și echipamente noi? De asemenea, care vor fi noutățile Terra România din acest an ?

Petre Babiceanu: Sper ca măcar în ceasul al 12-lea guvernanții noștri să găsească resursele necesare pentru accesarea fondurilor europene. Dacă privim optimist această problemă, probabil că vom înregistra o creștere a pieței de 20 – 30%. Ar reprezenta un pas mic către un volum normal de piață, pentru o țară mare ca a noastră. Anul acesta, Terra Româna va extinde gama utilajelor în domeniul colectării și reciclării deșeurilor, dar avem și alte surprize plăcute pentru constructorii din România.

 

Similare

1 din 954