Potrivit datelor furnizate de CECE (Comitetul European pentru Echipamente de construcţii), în România, în 2013, pe segmentul utilajelor terasiere s-au vândut 723 de unităţi, în scădere cu 20,4% comparativ cu anul 2012, când numărul total al echipamentelor terasiere noi, vândute pe piaţa autohtonă, s-a ridicat la 908 unităţi. Buldoexcavatoarele rămân în continuare utilajele preferate de către constructorii români.
Opinii avizate
Pentru a putea realiza o imagine de ansamblu asupra a ceea ce a reprezentat 2013 pentru industria de construcţii și care sunt așteptările și previziunile pentru 2014, am solicitat opinia unora dintre cei mai importanţi oameni din industrie.
Constantin Marcu, director general Marcom RMC’94: „În 2013, piaţa construcţiilor a scăzut cu aproximativ 25% comparative cu 2012, factorul politic fiind cel care a influeţat întregul mers al dezvoltării proiectelor din zona construcţiilor și implicit interesul pentru achiziţia de echipamente a scăzut. De asemenea, gradul de absorbţie al fondurilor europene a fost destul de scăzut în 2013. Sperăm ca în 2014 factorul politic să influenţeze mai puţin industria de construcţii, iar proiectele să fie demarate și să poată fi finanţate, fie din fonduri europene, fie de la bugetul de stat sau din parteneriate public-private”.
Eric Gregoire, director general Fayat România: „Pentru 2014 și 2015 avem așteptări mari pentru că cu siguranţă vor fi demarcate niște proiecte de anvergură. Din păcate însă, piaţa din România a devenit o piaţă unde se cumpără mai mult un preţ, iar noile tehnologii sunt lăsate pe ultimul loc. Licitaţiile se contestă și la un moment dat toată lumea ajunge presată de timp și lucrurile se fac în grabă. După părerea mea, ar fi necesar ca pe șantierele din România să folosim mai multe tehnologii, care să aducă economii de energie, să reducă timpul necesar pentru efectuarea lucrărilor și să fie ecologice și să poată oferi o calitate a lucrării pe termen lung. Vreau să cred că faptul că 2014 este an electoral nu va influenţa lucrările de anvergură, ci că lucrurile se vor mișca pentru că în primul rând este o nevoie economică, România are nevoie de infrastructură, fie ea rutieră, de cale ferată, maritime pentru a se dezvolta”.
Liviu Neagu, director general Bergerat Monnoyeur: „Dacă 2014 va fi mai bun decât 2013, și îndrăznesc să spun că există premize, acest lucru va depinde și de anumite decizii macroeconomice și, în principal, de nivelul de absorbţie al fondurilor europene.
Din punctul meu de vedere, un vârf al pieţei de utilaje de construcţii, ţinând cont de potenţialul pe care îl are piaţa de construcţii din România, cred că poate fi atins la un număr de 1.500 de utilaje noi vândute într-un an. Plecând de la aceste premise, de la faptul că în Europa suntem totuși într-o perioadă de criză, iar în România într-un fel de criză tranzitorie, o piaţă undeva la 1.000 de utilaje este aproape de normalitate”.
Petre Babiceanu, director general Terra România: „Vânzarea de utilaje noi la Terra Romania a urmat tendinţa pieţei, adica a scăzut cu aproximativ 15%, însă am reușit să ne păstrăm cotele de piaţă. În ceea ce privește utilajele uzate declinul a fost mai accentuat având în vedere epuizarea stocurilor rezultate din default-urile contractelor de leasing de la începutul crizei.
Oferta de uzate s-a bazat pe importuri și câeva „trade-in” de la clienţi. În ansamblu, vânzările au dezamăgit în 2013 piaţa de utilaje, coborând după estimările noastre sub nivelul lui 2009. Cred că 2014 nu poate fi mai rău decât 2013 și poate fi, cu puţin efort din partea autorităţilor, cu 15%-20% mai bun. Cu alte cuvinte sper să ne întoarcem la nivelul lui 2012. Consecvenţa în execuţiile financiare ale proiectelor deja semnate și continuarea planurilor de dezvoltare ale infrastructurii de transport sunt, după parerea mea, factorii decisivi pe piaţa construcţiilor din 2014”.
Perspectiva europeană Industria europeană de construcţii se arată sceptică în ceea ce privește indicatorii de îmbunătăţire estimaţi pentru 2014, experţii temându-se ca nu cumva acesta să fie un fenomen doar temporar, așa cum s-a întâmplat în 2010 și 2011. Scepticismul este determinat și de scăderea industriei în 2013 cu 3 procente. Previziunile arată că în 2014 în Europa se va înregistra o creștere de 0,9%, în timp ce în 2015 creșterea va fi de 1,8%, cu o tendinţă de accelerare în 2016.
În ceea ce privește industria utilajelor de construcţii, statisticile CECE realizate cu ajutorul companiilor din domeniu arată că în acest an, majoritatea jucătorilor de pe piaţă sunt încrezători că vânzările de echipamente vor crește, doar 18% dintre cei chestionaţi fiind de părere că vânzările vor scădea.