Începând cu anul 2014, șapte macarale Potain ajută la construcția celui mai mare reactor nuclear cu fuziune din lume, situat în sudul Franței, cunoscut sub numele de proiectul ITER.
Macaralele vor începe să fie demontate progresiv, începând cu anul 2021.
De la prima punere în operă a unui strat de beton special, la sfârșitul anului 2014, un număr de șapte macarale Potain au fost implicate non-stop în lucrările de construcții civile și de betonare a reactorului celei mai moderne centrale nucleare ITER.
După achiziția celor șase macarale în 2014 de către antreprenorul Dodin Campenon Bernard, parte a grupului VINCI Construction, mai multe macarale noi au fost instalate treptat pe șantier pentru alte lucrări conexe ale construcției reactorului, precum și pentru construcția celor peste 100 de clădiri anexe.
După demontarea macaralei Potain MDT 308 în luna septembrie a anului trecut, care a lucrat la construcția scutului de protecție exterioară a reactorului, precum și a modelului MD 175, alocat exclusiv pentru pentru lucrări civile în cadrul clădirii principale, a început a doua fază de construcție, care include și lucrările de finisare.
În această a doua fază macaralele Potain și alte utilaje au început ultimele etape de construcție. În prezent patru macarale încă ridică clădirile din jurul reactorului – un Potain model MD 610 precum și modelele MD 485, MD 560 și MDT 368.
Macarale au lucrat timp de cinci ani turnând scutul de beton din jurul reactorului, ajutând deasemenea la asamblarea a peste un milion de componente, incluzând profile din oțel cu grosimi ce variază de la 50 mm la 250 mm grosime. Acestea vor susține sistemele necesare funcționării dispozitivului ITER Tokamak, inima reactorului, unde va fi produsă energie nucleară.
Imediat după finalizarea turnării betonului, macarale de pe șantier au fost folosite pentru instalarea structurilor metalice ale clădirilor anexe. Clădirea principală din beton, cu șapte etaje, va avea 120 m lungime și 80 m lățime. În structură sunt incluse, de asemenea, 16.000 t de bare de oțel, 150.000 mc de beton și 7.500 t de oțel.
Potain MDT 389 completează flota
Cea mai recentă macara montată, Potain MDT 389, echipată cu sistemul de control CCS dezvoltat de Manitowoc, a fost instalată pe un sistem de șine cu o lungime de 96 m pentru a gestiona flota de echipamente necesare armării și cofrării, și ca suport logistic pentru betonare.
„Am ales cea mai mare dintre macarale turn Potain, MDT 389, pentru capacitatea sa de ridicare de 16 t. Am instalat macaraua pe o stație de producție suplimentară de 10.000 m2 pentru a accelera producția de oțel armat și punerea în operă a cofrajelor la fața locului.”, a declarat Laurent Moustraire, responsabil cu parcul de utilaje, pentru Dodin Campenon Bernard.
Din 2014, la construcția șantierului ITER au fost folosite doar macarale Potain. Dintre cele șapte macarale turn utilizate, o parte au fost cumpărate și altele au fost închiriate, provocarea principală fiind asigurarea unei funcționări fără întreruperi și menținerea performanțelor la parametrii necesari de lucru. Firma specializată în astfel de lucrări de construcție a reactoarelor de fuziune nucleară de nouă generație, a declarat că pentru ei, macaralele Potain au fost o alegere strategică.
Servicii de asistență excepțională
Dincolo de încrederea în macaralele Potain, a căror calități sunt recunoscute de peste 90 de ani, serviciile de asistență și întreținere Manitowoc Crane Care au oferit un avantaj esențial companiei constructoare, încă de la începutul șantierului.
Astfel, utilizatorii macaralelor au acces 24/7/365 la piese, beneficiind permament de servicii de întreținere sau depanare, atunci când apar probleme tehnice, aceștia reușind de fiecare dată să repună macaralele în funcțiune în cel mai scurt timp.
Valoarea serviciilor Manitowoc Crane Care a devenit extrem de importantă atunci când proiectul a fost evaluat încă din faza de proiectare la 18 miliarde de euro. De asemenea, a fost important ca antreprenorul să beneficieze de o expertiză fiabilă în domeniu, asigurându-se că macarale au fost instalate optim și că soluțiile de ridicare au fost adaptate pentru fiecare sarcină.
“Ceea ce am apreciat în mod deosebit de-a lungul proiectului a fost expertiza tehnică oferită de echipele de inginerie Potain”, a spus Moustraire. “Fie că a fost vorba de studiul necesar amplasării macaralei Potain MDT 308 în centrul reactorului Tokamak, sau de găsirea unor soluții de ancorare pentru modelele MD 560 și MD 485, care au fost montate pe galeriile de răcire, de fiecare dată echipele de tehnicieni au găsit soluții tehnice și chiar au anticipat apariția unor probleme pe care noi nu le-am avut în vedere”. Să prevezi… neprevăzutul reprezintă un element extrem de important atunci când este vorba de o lucrare atât de complexă.
Proiectul ITER a început în urmă cu mai bine de 10 ani, iar construcția principală a reactorului din beton care a început în 2015 cu instalarea primelor macarale, este proiectată pentru a produce o cantitate foarte mare de energie electrică. În cele din urmă, întregul site, format din o sută de clădiri care acoperă o suprafață de 42 ha, va deveni cel mai mare proiect energetic din lume.