De peste 30 de ani producătorul canadian McCloskey International produce pentru constructorii din întreaga lume utilaje performante specializate de concasare, precum și toate echipamentele necesare sortării, spălării și distribuției materialului sortat. Cu o divizie puternică de cercetare, specialiștii grupului dezvoltă permanent noi utilaje și echipamente care să corespundă fiecărui tip de activitate și fiecărei solicitări, indiferent de zona geografică.
Fie că sunt utilizate pentru activități de minerit, în construcții și demolări, exploatări de agregate minerale sau cariere de piatră, reciclare sau construcții de drumuri, concasoarele McCloskey cu con, cu impact sau fălci sunt pregătite pentru a oferi cel mai bun randament posibil.
Concasoare cu con: C2 / C2R, C3 / C3R, C4
Concasorul McCloskey C2 reprezintă soluția de concasare portabilă ideală pentru conasarea secundară, asigurând o productivitatea de până la 300 t/h. Acesta poate lucra în tandem cu concasorul cu fălci model J40 și sistemul de sortare S130, pentru a produce sorturi între 10 și 125 mm.
Concasorul cu con McCloskey C2R oferă în plus utilizatorului și un sistem de sortare și recirculare a materialului. Acesta combină productivitatea oferită de conul de 965 mm cu versatilitatea unui sistem complet de lucru, sorturile obținute fiind curate, de înaltă calitate și ce este mai important, pot fi obținute cu ajutorul unui singur utilaj. Echipamentul de sortare final, High Energy Screenbox 5X10, oferă un control precis asupra produsului final.
Ambele variante constructive sunt propulsate de un motor de Volvo de 350 CP, deplasarea lor făcându-se pe șenile. Acestea au buncărul de încărcare integrat și accesul în interior se poate face printr-o ușă rabatabilă.
Similar, gama de concasoare cu con McCloskey C3 este ofertată și în varianta constructivă cu sistem de sortare și recirculare integrat, respectiv modelul C3R. Aceste utilaje sunt remarcabile prin puterea lor, fiind puse în mișcare de un motor de 440 CP. Datorită conului de 1120 mm, acestea asigură o capacitate mare de concasoare. Concasoarele cu con McCloskey C3 asigură un control total al calității sorturilor finale obținute.
Cele mai puternice concasoare cu con din această serie, McCloskey C4, oferă performanțe de excepție, datorită motorului de 612 CP dar și a conului său de 1130 mm. Se remarcă prin mobilitate, oferind o productivitate ridicată și o capacitate mare de stocare.
Extrem de rezistent, C4 este proiectat pentru a prelucra cele mai abrazive și mai dure minereuri și materiale obținute în urma reciclării. În ciuda dimensiunilor și puterii sale, din momentul aducerii pe poziția de lucru acesta poate fi rapid configurat pentru activitatea desfășurată pe șantierul respectiv.
Concasoare de fălci J35 / J35R, J40v2, J45 / J45R, J50
Concasoarele compacte McCloskey J35 și J35R reprezintă soluția perfectă pentru proiecte ce presupun spații mici de lucru, cu cerințe mari de productivitate. Aceste concasoare mobile, foarte compacte, sunt potrivite în special pentru reciclarea materialelor provenite din construcții și demolări sau pentru reciclarea asfaltului și agregatelor minerale.
Datorită lățimii mai mici de numai 2,5 m, concasoarele pot fi transportate cu ușurință de la un loc la altul. De asemenea, acestea sunt remarcabile prin flexibilitatea lor, putând fi ușor transformate într-un concasor giratoriu în numai câteva ore.
Printre caracteristicile acestora se remarcă deschiderea maximă a fălcilor de 890 x 500 mm, sistemele de pliere/depliere hidraulice, posibilitatea benzii de se mișca reversibil, împiedicând astfel blocarea gurii de alimentare, precum și posibilitatea de a monta un sistem cu magnet de bandă care să elimine materialele feroase, în cazul activităților de reciclare.
Concasoarele cu fălci McCloskey J45/J45R au o deschidere de 1140X688 mm, fiind echipate cu senzori de nivel și de sarcină, oferind astfel o manipulare eficientă a materialelor de concasat. Atât J45 cât și J45R au un buncăr de mare capacitate, de aproape 6 mc. Banda transportoare principală este ușor de controlat și verificat chiar de la nivelul solului, echipele de service putând efectua astfel rapid întreținerea ei periodică.
Varianta cu recirculare J45R oferă posibilitatea ca banda transportoare să se rotească lateral, astfel încât sorturile să poată fi direct livrate în depozit, fără a fi necesară deplasarea concasorului. Buncărul de încărcare este realizat din oțel Hardox de înaltă rezistență.
Concasoarele cu fălci McCloskey J50 oferă cea mai mare deschidere din clasa da, de 1270 x 735 mm, acest model fiind de astfel considerat ca fiind cel mai puternic dintre toate concasoarele mobile. Pentru a asigura o productivitate mare, banda transportoare principală are o lățime de 1200 mm. Acesta oferă numeroase dotări opționale proprietarilor, în funcție de utilizare, precum un sistem de presortare suplimentar. Sistemul de acționare hidraulică permite inversarea sensului benzii de alimentare, astfel operatorul putând evita blocarea buncărului de alimentare în timpul lucrului.
Concasoarele de impact I34/I34R, 44v3/v3R, I54v3/v3R
Concasoarele de impact McCloskey I34/ I34R reprezintă soluția perfectă pentru proiectele derulate în spații mici. Aceste concasoare compacte, extrem de mobile, sunt potrivite în special pentru șantierele de construcții și demolări, activități diverse de reciclare, prelucrarea asfaltului reciclat și obținerea agregatelor.
Lățimea lor de transport mai mică de 2,5 m permit ca aceste concasoare să poată fi transportate cu ușurință de la un loc la altul. Concasoarele din această gamă pot lucra în timp ce se deplasează.
McCloskey I34R este dotat cu un sistem de sortare și reciculare double-deck cu dimensiuni de 2000 x 1100 mm. Pot fi setate pentru a fi utilizate pentru concasare primară sau secundară.
Concasoarele de impact McCloskey I44v3/ I44Rv3 sunt special proiectate pentru o productivitate înaltă și o calitate foarte bună a materialului concasat. Pornind de la cerințele clienților săi, producătorul a adus modificări importante, ce includ sistemul de acționare direct-drive, un debit de material mai bun, sistem mai mare de pre-sortare și un șasiu mai larg. Astfel, materialul se deplasează fără restricții și opriri, într-un flux continuu, spre buncărul de concasare.
O altă caracteristică specifică este rotorul concasorului cu acționare directă, care oferă o putere mai mare de concasare și un consum orar mai mic. Versatilitatea și designul modernizat al I44v3 îl face ideal pentru cele mai dificile aplicații din întreaga lume, inclusiv reciclarea asfaltului, reciclarea betonului, concasarea rocilor, șantiere de construcții și demolări.
Concasoarele McCloskey I54v3/ I54Rv3 au gura de alimentare de 1200 x 1350 mm. Un sistem de presortare independent cu vibrații înlătură majoritatea materialelor ce nu pot fi concasate, crescând randamentul acestuia și reducând gradul de uzură în timp.
I54Rv3 este un concasor complet, cu sisteme incluse de sortare și recirculare, acesta asigurând o calitate înaltă a materialului concasat, chiar și a celor mai fine sorturi.
Acestea sunt ușor de configurat în funcție de aplicație, datorită unui panou de comandă și control intuitiv, banda principală de transport având o lățime de 1400 mm.
Viteza de alimentare poate fi reglată manual sau automat, datorită unui senzor montat la nvielul gurii de încărcare.
Scalpere gama R
Scalperele McCloskey R70 oferă exact configurația necesară pentru a lucra pe șantiere de dimensiuni mici, dar ce necesită activități de concasare și sortare în condiții grele, precum cele de demolări. Este compact, fiind astfel ușor de deplasat de la un șantier la altul, ușor de pregătit pentru a intra în producție (în numai 10 minute), rezistent, datorită buncărului realizat din oțel Hardox și permite un acces simplu la motor, pentru activitățile de service și întreținere.
Modelul McCloskey R105 High Energy Durable Screener reprezintă cea mai bună variantă de lucru pentru șantierele caree nu au nevoie de un scalper de mare capacite. Este extrem de rezistent și eficient, oferind cea mai mare zonă de stocare și cea mai mare suprafață de sortare din clasa sa.
McCloskey R155 este extrem de robust, conceput pentru a face față celor mai dure aplicații, putând fi utilizat în domenii precum cel de tratare a deșeurilor din construcții sau din demolări. Acesta poate reduce timpii de manipulare a materialelor provenite din deșeuri, înainte de a fi concasate, oferind în schimb un produs final curat și bine sortat. Cu o suprafață de 14,5 m2 a sistemului original de sortare High Energy Screenbox, cea mai mare din clasa sa, poate fi utilizat cu succes pentru aplicații precum reciclarea materialelor pe șantier, deșeuri provenite din construcții și demolări, sau șantiere care lucrează cu materiale dificile, cum ar fi materiale de densitatet mare, argilă lipicioasă șamd.
Scalperul McCloskey R230 este unul dintre cele mai puternice, robuste și rezistente utilaje de mare capacitate ce lucrează în lume în prezent. Este capabil să lucreze ca o unitate de producție de sine stătătoare, sau ca un element de bază într-un lanț tehnologic de producție, produsul final fiind un material de calitate. Se remarcă prin zona mare de încărcare, posibilitatea de reglare a debitului de alimentare, suprafața de cernere fiind de 6100 x 1830 mm.
Sortatoare gama S
McCloskey S80 este proiectat pentru lucrările care nu necesită cantități mari de material concasat, dar care doresc o calitate înaltă a materialelor prelucrate. Echipamentul include sistemul High Energy Screenbox și un buncăr de mare capacitate. Utilizatorii care dispun de capacități de transport reduse sau care lucrează în zone în care este limitat gabaritul de transport, sunt cu siguranță încântați de dimensiunile acestuia. Dimensiunile de sortare sunt de 3050 x 1370 mm.
Sistemul de sortare McCloskey S130 poate fi utilizat pentru o gamă largă de aplicații, de la agregate minerale la cărbune, sisteme de concasare. Este renumit pentru posibilitatea de a cerne cele mai fine materiale, dar și pentru productivitatea sa deosebită. Este disponibil și în configurația Triple Deck. Din punctul de vedere al productivității, poate fi integrat într-o clasă superioară, costurile de producție fiind însă reduse. suprafața de sortare este de 4270 x 1524 mm.
McCloskey S190 este considerat cea mai avansată instalație mobilă de sortare cu vibrare de pe piață. Datorită flexibilității sale deosebite, acesta poate fi adaptat la o gamă largă de aplicații, cum ar fi cele din domeniul minieritului, sortare pietiș sau nisip, cărbune sau așchii lemn. Poate fi de asemenea livrat în configurare cu sistem de sortare cu trei punți, astfel obținându-se cea mai mare suprafață de sortare existentă pe piață. Suprafață de sortare 6100 x 1524 mm, capacitate buncăr de 8,01 mc sau, optțional, de 10,01 mc.
McCloskey S250 oferă cele mai înalte standarde în domeniu, fiind deasemenea unul dintre cele mai mari stații de sortare din lume, fiind livrat în varianta cu trei punți. În configurația standard are un conveyor de 900 mm și încă unul pentru materiale mai mari, de 800 mm, ce asigură un flux de material suplimentar.