slide

Renault Trucks a lansat în fața a 10.000 de invitați, la Lyon, o nouă generație de camioane

Producătorul francez a înnoit întreaga sa gamă de camioane, anunțând o adevărată revoluție în domeniu.

Dacă până acum eram obișnuiți de către producătorii mari de camioane cu lansări a unor noi modele, de obicei pentru un singur tip de camion, sau mai nou, din cauza crizei economice, cu face-lfturi, Renault Trucks dovedește că este dispus să investească oricât pentru a obține cote cât mai mare de piață.

Investiția de peste 2 miliarde EUR nu a fost făcută însă numai de Renault, ci de către grupul din care face parte – Volvo Trucks.

Efortul financiar a fost realizat nu numai pentru a lansa game de camioane mai eficiente și mai competitive, dar a avut și un scop clar de imagine, deoarece prin noile sale mașini, se demonstrează că cele două branduri nu se concurează, ci se completează reciproc.

Camioanele prezentate au fost din gama de construcții, de transport pe distanțe lungi și medii dar și de distribuție. De asemenea, s-a renunțat la vechile denumiri ale gamelor și s-a adoptat varianta de a numi printr-o litera.

Articole similare

1 din 414