Informaţii la ziInfrastructuraInvestitiiNewsOnlineslide

România va adera la axa rutieră “Via Carpatia”care va lega Lituania de Bulgaria

Mai multe state est-europene, printre care și România, intenționează să construiască împreună o axă rutieră care să lege Lituania de Bulgaria, numită “Via Carpatia”, conform unei declarații comune semnate săptămâna aceasta, la Varșovia, informează Agerpres.

Proiectul a primit deja adeziunea a șapte țări  (Lituania, Ungaria, Slovacia, Polonia, România, Ucraina și Turcia), semnatare ale declarației. Scopul acestui proiect ambițios este acela de a întări cooperarea regională între țările europene situate între Marea Baltică și Marea Adriatică, pentru a contrabalansa centrul de greutate reprezentat de Europa occidentală.

„Via Carpatia este o axă vitală pentru dezvoltarea regiunilor din Europa Centrală și de Est. Este o cale de comunicare care ar încălca principiul, în vigoare până acum, de realizare unor artere în direcția est-vest”, a declarat Andrzej Adamczyk, ministrul polonez al infrastructurii.

Deocamdată, nu a fost furnizată nici o informație legată de costul proiectului sau data la care va fi demarat, însă inițiatorii proiectului intenționează să obțină o finanțare din partea Uniunii Europene.

Articole similare

1 din 950