La un an de la înfiinţare, Ruthmann Italia SRL și-a lansat primul produs în Amsterdam, la târgul APEX 2017. Este vorba despre o platformă de lucru articulată, montată pe un şasiu de 3,5 tone. Cu o înălţime maximă de lucru de 24 de metri, ECOLINE RS 240 este acum un model de top în categoria „buget redus”.
Modelul precedent reuşea să ajungă până la 20 de metri, dar clienţii au cerut o înălţime de lucru şi mai mare pe un şasiu de 3,5 tone. Şi, evident, totul la un preţ cât mai mic! Inginerii Ruthmann Italia SRL au acceptat provocarea şi au reuşit să creeze un model compact, de înaltă performanţă, care oferă posibilitatea lucrului la 23,6 metri în aer. Mecanismul suportului orizontal/vertical este variabil, iar turela se poate roti la 360 de grade. Opţional, ea se poate roti şi la 440 de grade (2×220). Braţul articulat este extrem de robust, fiind construit dintr-un oţel de cea mai bună calitate. Nacela, fabricată din aluminiu, are dimensiunile de 1,3 x 0,7 metri şi se poate roti la 90 de grade. Sistemul de înaltă performanţă Hetronic este extrem de prietenos şi oferă un control sigur, uşor şi intuitiv, iar funcţiile automate de aşezare a braţului superior sau cea de pornire/oprire a motorului oferă un grad de confort ridicat pentru operatorii ECOLINE RS 240. Opţional, nacela poate fi dotată şi cu alte funcţii inteligente, cum ar fi extinderea/retragerea automată. Ruthmann ECOLINE RS 240 montată pe un şasiu Nissan Cabstar are o lungime de 6,91 metri şi o înălţime de 2,56 metri, fiind ideală, aşadar, pentru lucrările din zonele urbane. Cu toate acestea, ea poate fi folosită fără probleme şi în zonele off-road. Nacela are o capacitate maximă de 250 de kilograme şi poate ajunge în lateral până la 11,4 metri, cu o încărcătură de 100 de kilograme. La o încărcătură de 200 de kilograme poate ajunge până la 9,1 metri, iar la 250, până la 8,3 metri. La fel ca în cazul celorlalte modele, clienţii Ruthmann ECOLINE 240 se vor bucura de cele mai bune servicii post-vânzare. Reţeaua de service şi numărul mare de ateliere mobile sunt de neegalat în sectorul „buget redus”, iar producătorul asigură furnizarea rapidă a pieselor necesare, indiferent de poziţia geografică a clientului.