SENNEBOGEN 613 E este o macara cu braț telescopic și sarcină utilă de 16 tone, perfectă pentru o serie largă de utilizări, de la șantiere de infrastructură la lucrări de ce presupun poziționarea și fixarea unor structuri. Dimensiunile sale compacte, diferitele atașamente cu care poate lucra, configurația adaptată fiecărui client, de exemplu pentru deplasare pe șenile sau pneuri, precum și faptul că poate fi transportată ușor și ieftin de la un loc de muncă la altul o recomandă ca un utilaj foarte util pentru companiile de construcții, și nu numai.
SENNEBOGEN 613 E este un utilaj apreciat de operatori , datoți proprietari deopotrivă, datorită interacțiunii perfect armonizate dintre echipamentele sale: motorizarea și sistemul de post-tratament al gazelor arse fac parte din tehnologiile de ultimă generație, comenzile ultra-precise și circuitul hidraulic de clasă asigurând în orice condiții de utilizare cele mai bune performanțe de lucru. Această macara extrem de versatilă poate fi livrată în configurație de deplasare pe roți sau pe șenile, putând fi utilizată pentru operațiuni diferite, putând fi echipată cu diferite atașamente: cârlig, graifer, platformă sau furci. Are integrată în dotarea de serie sistemul Full-Power Boom ce permite telescoparea sub sarcină, în toate situațiile controlul ridicării sarcinii făcându-se cu un singur joystick.
O macara compactă, puternică și flexibilă în utilizare
Dimensiunile sale compacte permit o rază de rotire a părții anterioare redusă, ceea ce înseamnă că poate lucra chiar și în spații strâmte. Această calitate o recomandă pentru șantierele care nu au suficient spațiu de manevră. Raza de rotire redusă se păstrează și în cazul variantei pe roți, sistemul său de calare nedepășind o suprafață de sprijin de 4 m x 4,35 m.
Indiferent de modul de deplasare, pe șenile sau pe pneuri, macaraua se comportă excelent în cadrul aplicațiilor de tip Pick & Carry, permițând deplasarea cu sarcină în cârlig. Pentru macaralele pe pneuri, se pot deplasa cu o masă de 5,40 t în cârlig la o înălțime de 4 metri, iar cele pe șenile pot să se deplaseze o sarcină utilă de 10,80 t.
Macaraua telescopică SENNEBOGEN 613 permite utilizarea ei pentru un număr foarte mare de aplicații. Astfel, ea poate fi echipată pentru lucru la înălțime, cu platformă, cu furci de ridicare sau diferite sisteme de prindere hidraulică.
La toate aceste avantaje trebuie adăugat gradul înalt de mobilitate, inclusiv pe teren off-road, operatoul putând selecta între sistemul de tracțiune integrală, cel cu tracțiune pe o singură punte sau cu acționare pe două punți și deplasare tip crab. Opțional, un sistem de control de la distanță prin telecomandă sau telefon a direcției de deplasare este disponibil.
La costurile de exploatare reduse, proprietarul utilajului poate bifa și costuri mici de deplasare de la un șantier la altul. Datorită dimensiunilor compacte (lățime 2,55 m) și masei proprii reduse, ce nu depășește 25 tone, inclusiv varianta 613 pe șenile poate fi deplasată fără autorizație specială. De asemenea, pentru transport, macaraua nu trebuie să fie demontată, ceea ce înseamnă că odată ajuns la noul punct de lucru, utilajul poate să reînceapă activitatea în câteva minute.
FULL-POWER BOOM – flexibilitate în utilizare
Operatorul se poate concentra asupra șantierului și a activității principale, fiind sigur că ridicarea sarcinii se face fără pericol, datorită sistemului Full-Power Boom. Telescoparea se poate realiza acum fără limite și în totală securitate, chiar și cu sarcină în cârlig, grație tronsoanelor de telescopare robuste. Operațiunea de telescopare este mai simplă și mai confortabilă pentru operator ca niciodată, datorită noului joystick ce permite extinderea liberă a brațului, fără nici o preselctare a sarcinii sau lungimii.
Controlul sarcinii în funcție de extensia tronsoanelor se face automat, operatorul putând ridica cea mai mare greutate disponibilă indiferent de înălțimea de lucru. De asemenea, chiar și pentru macaraua pe pneuri, aceasta poate lucra pe pante cu înclinare de până la 4 grade, cu sau fără calaje, în funcție de greutatea ce trebuie manipulată.
Lungimea maximă de lucru este de 18,80 m iar cea cu brațul strâns este de 5 metri.
MultiCAB – cabina Premium
Cabina oferă operatorului întreg confortul necesar din punctul de vedere al izolării fonice și al vibrațiilor, fiind montată pe suspensii elastice special proiectate. În timpul lucrului, acesta are o vedere panoramică asupra spațiului din jurul macaralei, datorită parbrizului curbat, al ferestrei largi montate pe acoperiș și a lunetei mari, toate utilizând o sticlă special securizată, ce asigură o protecție foarte bună pentru operator, chiar și la căderi accidentale.
Temperatura interioară este autoreglabilă datorită unui sistem eficient de încălzire și a unei instalații de climatizare foarte bune. La capitolul confort scaunul operatorului este esențial, acesta fiind prvăzut cu suspensii pneumatice, încălzire și sistem independent de amortizare a vibrațiilor. De asemenea, se reglează automat în funcție de greutatea operatorului. Comenzile sunt ergonomic montate chiar pe mânerele scaunului.