SITECH Romania Construction Technology este distribuitorul oficial al mărcii Trimble, comercializând sisteme de ghidare a utilajelor şi de gestionare a şantierelor, echipamente topografice, precum şi software, pentru toate aplicaţiile de teren şi de birou.
TRIMBLE-Heavy Civil Construction este un specialist de renume mondial în domeniul sistemelor de poziţionare în timp real, sistemelor de ghidare pentru gredere, excavatoare, compactoare, screpere, pentru utilaje de turnare a asfaltului, oferind sisteme de management al flotelor şi software de specialitate.
Cerinţele companiilor din domeniul construcţiilor sunt tot mai complexe atunci când vine vorba de achiziţia unui utilaj nou. Acesta trebuie să răspundă nevoii de fiabilitate, consum redus de combustibil, acces facil la punctele de mentenanţă şi, dacă se poate, intervalul dintre schimburile periodice de ulei, de orice tip, să fie cât mai lung. Trimble oferă soluţia pentru toate aceste doleanţe. Astfel, montarea unui sistem de control 3D pe un greder sau pe un buldozer înseamnă reducerea timpului de execuţie cu 30% şi economie de combustibil de până la 25%. Investiţia pentru un sistem Trimble se recuperează într-un an. Aceste sisteme performante, destinate tuturor mărcilor de echipamente, beneficiază de finanţare, de montaj şi de consiliere de specialitate permanentă de la specialiștii centrului SITECH România.
În plus, SITECH oferă suport pentru reparaţii, service, formare pe şantier sau în uzină şi revizii anuale ale echipamentelor, eliberând un certificat de conformitate Trimble.
Tehnologia Grade Max pentru buldozere
Prin utilizarea modelului Trimble GCS900 Grade Control System 3D Automatic Control, sistemul hidraulic al buldozerului permite servo-controlul lamei şi o menţinere automată a cotei urmărite. Operatorul poate astfel să programeze reglajele hidraulice ale buldozerului în funcţie de viteza de lucru obişnuită şi de maleabilitatea vizată în funcţie de materialele utilizate. Sistemele de ghidare ale utilajului oferite de Trimble asigură o flexibilitate maximă datorită posibilităţii de schimbare a componentelor de la o maşină la alta, fie că este vorba de un buldozer şi un excavator sau un excavator şi un greder.Toate sistemele Trimble sunt special concepute pentru sectorul construcţiilor şi sunt testate în cele mai dificile condiţii de pe şantier (praf, vibraţii, şocuri, etc.), robusteţea fiind atuul echipamentelor Trimble.
Pentru excavatoare, un sistem ușor de utilizat este GCS Flex. Acesta este format din patru senzori și o unitate de control montată în cabina utilajului, alimentată de la priza acestuia. Pentru montaj nu sunt neapărat necesare suduri – senzorii se pot monta folosind un adeziv special și pot fi folosiţi la excavări subacvatice, fiind garantaţi la folosirea până la o adâncime de 5 m. Pentru excavări subacvatice la adâncimi mai mari se folosește un pachet de senzori speciali. Principiul de funcţionare al acestui sistem este simplu: operatorul poziţionează cupa pe un punct de reper (punct de referinţă zero), iar apoi setează în unitatea de control adâncimea la care dorește să ajungă. În cazul excavatorului, sistemul nu preia comanda braţului, ci doar indică operatorului poziţia cupei în raport cu adâncimea la care dorește să ajungă. Sistemul oferă o precizie de sub un centimetru.