Productie, transport, si turnare asfalt si beton

Staţii de asfalt pentru orice necesitate

Ammann este o companie de familie înființată acum 144 de ani, ce se poziționează ca un partener pe termen lung pentru constructorii de drumuri din întreaga lume, fiind un furnizor global de utilaje ecologice, sigure și practice. Cu ocazia expoziției BAUMA 2013, producătorul elvețian a prezentat o gamă extinsă de utilaje și stații de asfalt, majoritatea fiind văzute de către specialiști în premieră mondială. Pe o suprafață de 4.000 mp, standul Ammann a impresionat nu numai prin numărul mare de mașini prezentate, ci și prin cea mai înaltă stație de asfalt expusă: Universal HRT.

Cele patru stații de asfalt expuse în cadrul standului au impresionat prin gradul înalt de funcționalitate, acestea acoperind practic orice tip de cerință din partea utilizatorilor. Ammann şi-a confirmat poziţia sa de top printre producătorii mondiali de astfel de utilaje prin calitatea stațiilor, gradul de finisare şi noutăţile tehnologice inserate în toate utilajele, echipamentele şi accesoriile prezentate.

O direcție prioritară pentru inginerii grupului în trecut, dar și în prezent a fost şi este aceea de a realiza stații de asfalt care să consume din ce în ce mai puține resurse, să fie nepoluante și mai ales să utilizeze asfaltul recuperat în urma frezării.

În prezent, Ammann este singurul producător ce deține tehnologia necesară producerii asfaltului prin reciclarea 100% a celui uzat. Confirmând poziţia sa pe piaţă, producătorul elveţian a adus la BAUMA noi tipuri de staţii de asfalt ce înglobează numeroase idei inovatoare, precum staţia Universal HRT (HighRecyclingTechnology), aceasta utilizând cu maxim de randament asfaltul recuperat în urma decopertărilor rutiere.

Pentru staţiile ce necesită o mobilitate mare, producătorul elveţian oferă două modele cu capacitatea de 140 tone/h. Un model nou de staţie de asfalt cu turnare discontinuă, EasyBatch 140, reprezintă o adevărată bijuterie tehnologică, aceasta putând acoperi orice tip de cerinţă a pieţei. Varianta adusă la Bauma, cu o capacitate de producţie de 140 tone, poate fi transportată cu numai două autocamioane şi este montată în maxim două zile.

Pentru pieţele unde se foloseşte metoda continuă a producerii asfaltului este oferit modelul Prime 140, instalat pe un singur trailer. Configuraţia simplă are avantajul preţului redus la jumătate faţă de o staţie discontinuă de aceeaşi capacitate.

Staţia de asfalt modulară UniBatch

Cu o productivitate cuprinsă între 80 şi 340 t/h, acest model este reprezentativ pentru capacitatea creatoare a grupului Ammann, reuşind să acopere o mare parte dintre cerinţele utilizatorilor: uşor de transportat, uşor de montat, preţ rezonabil, ecologic şi cu un consum redus de combustibil pentru o tonă de asfalt produsă.

Ceea ce este mai uimitor la această staţie este faptul că poate fi livrată pentru orice capacitate de lucru, datorită modularităţii sale. Astfel, poate fi asamblată în orice configuraţie se doreşte, termenul de livrare fiind foarte scurt, deoarece se produce pe stoc. Această staţie înlocuieşte astfel întreaga gamă de staţii normale cu turnare discontinuă, având avantajul unui montaj rapid. Modulele sunt proiectate pentru transportul pe vehicule standard, containerele fiind realizate la dimensiuni standardizate, astfel timpii de transport şi livrare depind numai de starea drumurilor.

Pentru utilizarea asfaltului reciclat în productie, Ammann oferă cilindrul special RAH50 care permite reciclarea unui procent de maxim 50% asfalt frezat. Avantajul acestei soluţii este simplitatea sa, prin faptul că se înlocuieşte numai tamburul staţiei şi se adaptează softul; soluţia poate fi aplicată pe orice staţie de asfalt existentă.

Bitumul spumant reprezintă un alt brevet al grupului Ammann. Acesta permite producţia asfaltului la temperature mai reduse decât cel standard cu 40-50 grade, consumul de combustibil necesar pentru obţinerea unei tone de asfalt scăzând cu valori cuprinse între 1,5 şi 2 litri.

Bitumul spumant se obţine fără costuri suplimentare importante, instalaţia de generare a materialului utilizând apă sub presiune, fără aditivi speciali. Aşternerea şi compactarea asfaltului produs la temperaturi joase se face cu finisoare şi compactoare convenţionale, timpul de prelucrabilitate fiind extins la 4 ore de la producere.

Staţia de asfalt de înaltă tehnologie universal HRT

Aceasta poate prelua o cantitate foarte mare de asfalt recuperat, reprezentând de fapt rezultatul final al unei game largi de staţii de asfalt realizate de către Ammann de-a lungul timpului. Spre deosebire de staţiile convenţionale, unde se adaugă materialele reciclate, această staţie a fost special proiectată pentru utilizarea asfaltului frezat şi apoi pentru utilizarea agregatelor noi numai pentru completare.

Întregul sistem de mixare a fost mutat sub tamburul de reciclare, iar agregatele adăugate sunt astfel distribuite încât se evită orice problemă la descărcare. Cântarul pentru agregate poate fi utilizat pentru toate tehnologiile noi, permiţând inclusiv utilizarea bitumului spumant. Platformele de lucru şi acces, spre deosebire de variantele anterioare, asigură spaţii largi pentru operatori şi mecanicii de întreţinere.

Staţia este complet închisă, emisiile de vapori de bitum fiind captate de un sistem de aspiraţie şi ulterior recirculate printr-un sistem de filtrare.

Articole similare

1 din 2