De-a lungul celor trei zile, care au avut ca temă principală „Forajul Orizontal Dirijat”, participanţii la workshopuri nu numai că au primit informaţii despre noile echipamente și tehnologii dezvoltate de companiile partenere RomNed în România, precum Vermeer, DCI sau Cebo Holland, dar au primit și sfaturi practice la diversele problem cu care se confruntă pe șantiere, de la specialiști de la companiile producătoare, cu scopul de a-I ajuta să utilizeze echipamentele mai eficient și să devină mai productivi.
De asemenea, la evenimentul de anul acesta au fost prezenţi și studenţi din cadrul Facultăţii de Utilaj Tehnologic București, care au astfel posibilitatea de a lua contact direct cu industria și de a vedea transpuse în practică noţiunile teoretice.
Temele ce abordate în cadrul acestei ediţii „Vermeer HDD University” au fost:
– Alegerea sculelor potrivite
– Întreţinerea utilajelor
– Planificarea forajelor
– Sisteme de detecţie și localizare
– Proprietăţile fluidelor de foraj
– Alegerea fluidelor de foraj
– Testarea fluidelor de foraj (laborator)
– Inspecţia utilajului dotat cu noul display Aurora
Specialiștii de peste hotare ne-au oferit câteva impresii legate de trainingurile pe care le ţin și problemele cu care se confruntă utilizatorii echipamentelor de foraj. Traineri în cadrul Vermeer HDD University de anul acesta au fost Benny Melse, Solutions Specialist Trenchless, Vermeer EMEA, Michael Reinhart, Tracking Specialist DCI, Jaap Kommer, Drilling Fluid Specialist Cebo Holland și Ron van Dam, Director General RomNed România.
Benny Melse, Solutions Specialist Trenchless, Vermeer EMEA: „Clienţii nu au foarte multă activitate, în special din cauza vremii și ţinem aceste cursuri în diverse ţări din regiune: Franţa, Republica Cehă, România. Clienţii au de regulă dificultăţi în planificarea operaţiunilor de forare sau vedem foarte multe situaţii în care se rup sculele sau se pierd atașamentele, care sunt de altfel și foarte scumpe. Încercăm să găsim și să înţelegem motivele pentru care aceste lucruri se întâmplă și să le prevenim, iar lucrurile pe care le învăţăm de la clienţii dintr-o regiune, le împărtășim și cu ceilalţi”.
Michael Reinhart, Tracking Specialist DCI: „De obicei iarna, dealerii noștri, cum este RomNed organizează astfel de sesiuni de training și își invită clienţii, cărora le prezentăm noile noastre produse, dar și clienţi noi pentru care organizăm sesiuni de pregătire. Anul acesta am avut reacţii pozitive din partea participanţilor la «Vermeer HDD University ». Au participat clienţi cu care ne știm deja de trei-patru ani, dar am luat contact și cu client noi, care nu sunt de foarte multă vreme în domeniu și care sunt interesaţi de întreaga gamă de produse și sunt receptivi la tot ceea ce înseamnă nou, fie că este vorba de echipamente, idei sau tehnici. Majoritatea clienţilor sunt deschiși la noi idei, noi echipamente, sunt dispuși să încerce noi lucruri. Există, desigur, și clienţi care spun că sunt mulţumiţi de vechile lor utilaje, chiar dacă acestea au mulţi ani de utilizare și poate sunt depășite din punct de vedere tehnologic”.
Jaap Kommer, Drilling Fluid Specialist Cebo Holland: „În cadrul acestei sesiuni de cursuri, rolul meu a fost de a le explica celor prezenţi ce sunt fluidele de foraj, cum să le aleagă, cum să le testeze și cum să le adapteze la condiţiile de sol pentru a-și eficientiza munca. Oamenii vin deja de cinci ani la astfel de cursuri și este un lucru promiţător, deoarece vedem oameni care participă încă din primul an, dar și feţe noi, ceea ce înseamnă că piaţa de foraje din România crește, se dezvoltă”.