Biomasa reprezintă o alternativă sigură în ceea ce privește producerea energiei verzi, regenerabile. Din acest motiv, dezvoltarea a noi generații de utilaje necesare producerii materiei prime, a biomasei utilizate ca element primar pentru producerea energiei electrice sau termice reprezintă o latură importantă a activității grupului american Vermeer Corporation. Tehnologiile dezvoltate de către compania americană în ceea ce privește utilajele de prelucrare ale acesteia, precum tocătoarele de crengi sau frezele pentru buturugi se bazează pe o experiență de mai bine de o jumătate de secol, fondatorul companiei inventând multe dintre aceste utilaje specializate acum 55 de ani.
România prezintă o piață importantă din acest punct de vedere, exploatarea de masă lemnoasă reprezentând o activitate economică de prim rang la nivel național. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care RomNed Industrial Foundation Equipment, dealerul oficial pentru România al producătorului Vermeer Corporation comercializează o gamă completă de utilaje pentru producerea de biomasă lemnoasă, producerea de compost şi utilaje pentru întreţinerea mediului natural.
În cei 13 ani de activitate pe piața din România, RomNed Industrial Foundation Equipment a adus numeroase tehnologii noi pe piața din România, asigurând totdeauna pentru clienții săi întreg suportul necesar, pornind de la consilierea în vederea achiziționării echipamentului potrivit pentru fiecare activitate și până la pregătirea operatorilor și asigurarea suportului tehnic și de service necesar.
În cadrul expoziției BAUMA din acest an, grupul Vermeer a fost prezent cu un stand important ca mărime, aici fiind prezentate câteva utilaje care pot fi văzute și în România, precum tocătorul orizontal, model HG4000, cu motor Tier 4. Acesta este un utilaj de randament important, ce poate prelua masă lemnoasă, inclusiv rădăcini, cu diametru de până la 63 cm. Motorul său de 445 CP asigură întreaga putere necesară în cadrul procesului de prelucrare a biomasei.
Faptul că utilajul este echipat cu telecomandă reprezintă un avantaj major pentru utilizator, deoarece operatorul poate controla de la distanță funcționarea acestuia, ocupându-se în același timp de alte operații complementare, precum pregătirea materialului primar și încărcarea acestuia cu ajutorul unui utilaj, de tipul încărcător frontal sau preluarea biomasei rezultate.
BAUMA a fost locul perfect pentru prezentarea modelului HG4000, potențiali cumpărători vizitând standul Vermerr pentru a vedea utilajul și mai ales pentru a solicita sfaturi de la specialiștii firmei. Noi am profitat de ocazie pentru a vorbi despre acest utilaj uimitor din punctul de vedere al randamentului, dar și al consumului redus, cu domnul Dennis Vrolijk, interlocutorul perfect, dacă ținem cont de funcția sa de specialist în cadrul grupului pentru soluții de mediu.
Ce spun profesioniștii
Am fost interesați să cunoaștem ce tip de materiale organice pot fi utilizate pentru producerea biomasei cu ajutorul tocătoarelor orizontale de la Vermeer. „Avem o întreagă gamă de echipamente dedicate acestui sector, de la cele mici cum sunt tocătoarele de crengi, care dau biomasă pentru arzătoarele domestice până la cele mai mari, cum sunt tocătoarele orizontale care pot produce cantităţi mari de biomasă din aproape orice material organic, inclusiv din buturugi, care datorită rădăcinilor produc multă energie. Utilajele noastre produc practic materia primă, biomasa din orice tip de reziduuri forestiere“.
Practic, copacii sunt transportaţi direct către fabrica de hârtie sau către alte fabrici de exploatare a lemnului, dar crengile, partea superioară a copacilor şi rădăcinile conţin foarte multă energie. Utilajele grupului Vermeer au sarcina de a procesa aceste reziduuri naturale, rezultatul fiind un produs de calitate care poate alimenta centralele energetice.
UnderConstruction: Înainte de a fi prelucrată, materia primă trebuie pregătită într-un anumit mod, sunt necesare utilaje suplimentare?
Dennis Vrolijk: Crengile şi buturugile sunt voluminoase şi de aceea este mai bine să fie procesate pe loc, în pădure. Acolo, cu ajutorul unui excavator se poate realiza un terminal forestier. Practic, se nivelează o suprafaţă de teren pentru a poziţiona utilajul, se aduce materialul lemnos, care este mărunţit şi pus în containere pe camion şi livrat centralelor. Nu este necesară nici o pregătire prealabilă a materiei prime. Echipamentele noastre procesează acest materialul lemnos imediat şi astfel rezultă produsul final.
U.C.: Există limitări în funcționarea acestor utilaje, ca de exemplu cele legate de gabaritul materiei prime?
D.V.: Vermeer produce echipamente pentru orice utilizare. De exemplu, tocătorul orizontal HG 4000 este un echipament cu o putere de 452 CP, acesta fiind expus și în cadrul standului Vermeer de la BAUMA. Este utilajul „bun la toate“, dar pentru aplicații mai grele avem utilaje mai mari, precum HG6000, care are o putere de 765 CP şi HG 8000 care are o putere de 1050 CP. Când este ales un echipament trebuie ţinut seama de cantitatea de material care trebuie procesată, dar şi de diametrul maxim al materialului care trebuie procesat. De exemplu cu modelul HG 4000 se pot procesa bucăţi de lemn cu diametru de 63 cm, cu modelul 8000 putem procesa bucăţi cu diametrul de până la 83 cm, iar cu HG 8000 putem procesa lemn cu diametrul de peste 120 cm. Pentru diametre mai mari avem tocătoarele cu cuvă, care au un rotor în partea de jos, cu o cuvă foarte mare care se roteşte şi unde pot fi introduse materiale lemnoase cu diametrul de până la 3 metri. Toate utilajele sunt ușor de utilizat, nu necesită perioade de pregătire complexe.
Echipa de specialişti a RomNed efectuează în România demonstraţii cu tocătoarele de crengi şi frezele de buturugi, iar în viitorul apropiat compania va organiza un tur în întreaga ţară cu un tocător orizontal, model HG4000 Tier 4. Dacă doriţi să aflati mai multe informaţii despre echipamentele Vermeer sau dacă doriţi o demonstratie cu echipamentele de mediu contactaţi echipa RomNed sau vizitaţi site-ul www.vermeer-romania.ro.