Construcția de autostrăzi în România, unul din punctele nevralgice ale economiei noastre din ultimii 30 de ani, se pare că în sfârșit a demarat așa cum trebuie, fără porniri timide și opriri bruște. Constructorii români au început să lucreze și ei în plină viteză, investind în utilaje de calitate și mare randament, de multe ori unice pe piață.
Și, bineînțeles, ca întotdeauna, grupul WIRTGEN, cel mai important producător mondial de utilaje și echipamente pentru construcția drumurilor, este alături de constructori, gata să livreze cele mai complexe utilaje, dar să și supravegheze buna lor funcționare. Reprezentanța sa din România oferă de peste 20 de ani asistența tehnică necesară pentru ca lucrările de șantier, indiferent de complexitatea lor, să se desfășoare conform planurilor.
În acest context, putem spune de bun augur pentru constructori, am fost invitați pe șantierul autostrăzii din jurul orașului Bacău să asistăm la punerea în funcțiune unui adevărat gigant, atât din punctul de vedere al dimensiunilor cât și al complexității tehnologice, și anume un utilaj cu sistem de glisare polivalent destinat turnării formelor din beton, model Wirtgen SP 61i.
Calitatea și performanța într-un singur utilaj
Performanțele Wirtgen SP 61i sunt impresionante, chiar și pentru cei care nu sunt specialiști, acesta putând turna continuu diferite forme de beton cu o lățime de până la 7,5 m și o înălțime de până la 4 m. Investiția a fost făcută de către grupului Tehnostrade, cel mai important constructor român de autostrăzi. Dl. Dan Pălăngeanu, director general al Wirtgen România, ne spune că deocamdată acesta va lucra pentru șantierul de lângă Bacău cu o singură formă, cea pentru rigole. Practic însă, utilajul poate turna orice formă de beton, indiferent de complexitatea ei.
“Acesta este cel mai mare utilaj de acest tip, dar nu este singurul. Vor fi livrate pentru România și alte utilaje Wirtgen cu cofraj glisant. Din ce mai multe firme înțeleg utilitatea unui utilaj atât de complex și cu un asemenea nivel tehnologic, acesta influențând direct creșterea randamentului și calității lucrărilor efectuate. În România se pune accent din ce în ce mai mult pe calitatea lucrărilor, acest aspect fiind impus și de către normativele Europene” – Dan Pălăngeanu, director general al Wirtgen România
Domnul director a acceptat să ofere câteva informații suplimentare, legate în special de utilajul cu turnare continuă adus în România:
Utilaje&Construcții: Există limitări legate de complexitatea formei care trebuie turnată?
Dan Pălăngeanu: În afara dimensiunilor maxime (lățime de 7,5 m și înălțime de 4 m) tiparele de turnare sunt realizate după cerințele clientului, acesta practic prezentând forma in beton care trebuie să o execute pe șantier. După livrarea acesteia, utilajul poate să toarne “in situ” oricâți kilometri sunt necesari. În cazul nostru, singura formă comandată a fost cea pentru rigolele de pe marginea autostrăzii.
Utilaje&Construcții: Cât de complicat este să fie adus și apoi montat pe șantier?
Dan Pălăngeanu: Wirtgen SP 61i cântărește 19 tone și are o lungime de 10,20 m și 3,5 m lățime. Pentru a fi montat, au fost necesare cinci zile de muncă, un tehnician din Germania de la Witrgen GmbH și doi tehnicieni Wirtgen România .
Utilajul se poate deplasa singur pe distanțe scurte, de până la 5 km. Pentru distanțe mai mari acesta se poate transporta cu un singur trailer cu o lungime de 10,20 m și 3,5 m lățime
Utilaje&Construcții: Putem vorbi de randament sau productivitate pentru un astfel de utilaj cu turnare continuă?
Dan Pălăngeanu: Randamentul aici este greu de cuantificat, deoarece complexitatea și mărimea în secțiune transversală a profilului de turnat influențează viteza de lucru. Mai simplu, dacă ținem cont de faptul că este alimentat cu ajutorul autobetonierelor sau autobasculantelor, utilajul poate sa consume un volum maxim de 600 mc beton/h. Pentru o cantitate atât de mare, este recomandată montarea unei stații sau mai multe de producere a betonului, direct pe șantier, pentru asigurarea unei continuități la turnare.
Utilaje&Construcții: Cum funcționează pe șantier această mașină de mare randament? Cât de greu este de utilizat?
Dan Pălăngeanu: De fapt, este atât de automatizat, încât nu este necesar decât un singur operator. În cazul acesta instructajul a fost făcut direct pe utilaj de către trainerul venit de la fabrica producătoare. Deoarece operatorul avea deja experiența utilizării unui finisor de beton de mai bine de 14 ani, lucrând până acum pe un Wirtgen SP250, a fost nevoie de puțin timp pentru a se acomoda cu comenzile mașinii.
Pentru a lucra fără erori, putem spune chiar perfect, sistemul automat de comandă și control al utilajului urmărește un sistem de referință virtual conform cu datele din proiectul lucrării finale, informațiile fiindu-i furnizate pe teren, în timp real, de către o stație de măsurare totală.
Utilajul poate lucra de asemenea cu alte mașini, precum cele de texturat, dacă proiectul cere acest lucru.
Utilaje&Construcții: Este o investiție importantă și un utilaj complex, ca și funcționare. Cum puteți caracteriza colaborarea cu cumpărătorul acestuia, societatea Tehnostrade?
Dan Pălăngeanu: Este cel mai mare constructor român de autostrăzi, și singurul cu o continuitate de mulți ani in construcția de drumuri. Este o firmă cu o disciplină de fier, cu un portofoliu și o experiență la nivelul marilor concerne constructoare de drumuri din Europa.
Au comandat acest utilaj din dorința de a fi la cel mai înalt nivel tehnologic, având în același timp garanția unor lucrări făcute la randament maxim și la cele mai înalte standarde de calitate. Grupul Wirtgen a fost alături de constructorul Tehnostrade încă de la înființarea acestuia, acum mai bine de 25 de ani.
Forma achiziționată este una specială atât din punct de vedere al dimensiunilor cât și din punct de vedere al distanței de turnare față de axa mașinii, calculată în lungime și adâncime.
Detalii tehnice
O mare varietate de aplicații – Offset cu SP 61i
Poate acoperi diferite tipuri de lucrări, precum bariere de securitate rutieră, borduri, profile speciale de borduri cu sau fără jgheaburi de evacuare a apei, borduri simple, canalizare turnată direct în profil, drumuri înguste, drumuri agricole, piste pentru bicicliști sau alte profile speciale.
Profile speciale Offset făcute pe măsură
Pentru numeroase tipuri de profile sunt disponibile cofrage tip Offset, bineînțeles realizate la dimensiunile și cu specificațiile comandate de client. Pot fi comandate de asemenea și diferit tipuri de ranforsări (ne-armate, cu cabluri de oțel, integral armate), acestea putând fi integrate în structura de beton conform specificațiilor tehnice oferite de cumpărător.
Design variabil – adaptabilitate la condițiile fiecărui șantier
Datorită faptului că toate cofrajele glisante pot fi poziționate variabil, cu trei sau patru unități de șenile și cu sistem de alimentare diferit, utilajul se poate adapta în funcție de condițiile fiecărui șantier.
Profilele Offset pot fi poziționate pe ambele părți
Cofrajele Offset pot fi montate, după dorință, la stânga sau dreapta finisorului.
Flexibilitate maximă pentru profilele de mari dimensiuni
Cofrajele speciale cu câte două sisteme de reglaje, dispuse pe fiecare parte permit realizarea unor bariere de securitate din beton cu înălțime variabilă (de exemplu între 1 și 3 metri), dar și cu profile diferite.
Trimmer pentru așezarea unui strat de beton uniform
Opțional, un sistem trimer poate fi montat acolo unde solul prezintă o suprafață neregulată, acesta asigurând așternerea unui strat de beton uniform.